Connect with us

Economie

Producătorii din Ciumbrud, cei mai importanți furnizori de trandafiri pentru lanțurile de hipermarketuri din România

Published

on

Ciumbrud este localitatea unde se cultivă, anual,  peste un milion de trandafiri, iar mai mulți localnici au făcut un business din vânzarea butașilor, care înfrumusețează locuri din toate colțurile țării, cei mai importanți clienți fiind marile lanțuri de hipermarketuri.

Ciumbrudul este o localitate aparținătoare municipiului Aiud, din județul Alba, cu tradiție de zeci de ani în cultivarea trandafirilor, fiind cel mai mare furnizor de butași din România. Oamenii spun că Ciumbrudul și localitățile învecinate aprovizionează 80-90% din piața de butași de trandafiri din țară, în total fiind peste 70 de soiuri, cultivate pe mai bine de 15 hectare de teren.

Producția pe un hectar este de aproximativ 60.000 de plante, care se vând în cantități foarte mari, cu prețuri între 2,5 lei și 4,5 lei. Producătorii susțin că trandafirii rămân o afacere bună pentru agricultură, iar profitul variază între 20 și 25% din investiția inițială.

”Avem circa 70 de soiuri de trandafirii. Cea mai mare parte a trandafirilor din România se cultivă aici în zona Ciumbrud și în satele învecinate. Noi vindem butași de trandafiri mai mult, prea puțin flori. Fire de trandafiri, dacă am o cunoștință care dorește să-și facă nuntă, o ajut, dar astea nu le dau pe bani”, a spus Csiky Iuliu, unul dintre producătorii de butași de trandafiri.

• Cultivarea trandafirilor este o afacere din care banii se scot după doi ani.

”Trebuie să pregătești terenul, trebuie să-ți cumperi portaltoiul, trebuie să-l plantezi, în anul acela trebuie să-l altoiești, următorul an se taie de la partea unde a fost altoit. Aceasta este o cultură de doi ani, nu este o cultură de un singur an. Cumperi portaltoiul toamna, primăvara îl plantezi, îl altoiești, următorul an tai ce trebuie tăiat, toamna îl recoltezi, iar apoi vinzi”, a spus Csiky Iuliu.

Tradiția cultivării trandafirilor s-a moștenit din tată în fiu, la Ciumbrud. Producătorii de aici sunt principalii furnizori pentru marile hipermarketuri, precum Dedeman, Cora, Auchan sau Ambient. Altă parte din marfă înfrumusețează parcurile din marile orașe, dar și curțile oamenilor, care aleg să cumpere direct de la producător.

Andrei Molnar, alt agricultor, a declarat, pentru ziarulunirea.ro, că prețurile pe care le frecventează au rămas aceleași de 10 ani.

”Este profitabilă în parte pentru că vedeți că aproape nimic nu mai merge în țara aceasta. Cândva a fost profitabilă, acum mai puțin. Problema este că s-au înmulțit foarte mult producătorii, nu numai autohtoni, ci și în Europa, și suntem un pic bombardați de marfa adusă de afară. Este concurența foarte mare din partea Uniunii Europene și problema este că cei care cumpără, clienții noștri, fac foarte mare presiune pe produsele românești. Vor prețuri tot mai mici”, a spus Andrei Molnar.

Acesta a adăugat că la un hectar de trandafiri cultivat, dacă toate sunt în regulă, iar anul nu este nici secetos, nici cu probleme din cauza intemperiilor, se adună în jur de 60.000 de plante, calitatea întâi.

”Trebuie socotit că doi ani lucrezi, investești, bagi bani în materialul de plantare, în portaltoi, apoi în altoi, în materiale de stropit, în altoire, în material de legat, în lucru, prășit, munci mecanice, până poți să vinzi butașul respectiv. În fiecare an plantăm și în fiecare an scoatem, dar ceea ce plantez anul acesta în primăvară, scot anul următor în toamnă. Acum, în fiecare an plantezi și în fiecare an scoți, dar primii doi ani sunt mai grei pentru că tot investești și nu scoți nimic”, a mai spus Andrei Molnar.

Bakk Emeric Levente, alt producător de butași de trandafiri, a declarat, pentru ziarulunirea.ro, că acest business nu mai este ca pe vremuri, însă se poate face un profit bun după un hectar.

Potrivit acestuia, se fac și exporturi din Ciumbrud, spre Italia, Polonia, Ungaria, însă majoritatea se vând pe piața internă, la marile lanțuri de hipermarketuri, dar și celor care au nevoie de astfel de flori în afacerile lor.

”Noi trebuie să cumpărăm portaltoiul care este o investiție mare. Pregătirea terenului, tratamentele, dar omul e cel mai scump, forța de lucru pe care nu o mai avem și nu o găsim. Mai nou, un zilier e plătit mai bine ca un director la bancă”, a spus Bakk Emeric.

Producătorii de butași de trandafiri nu sunt pregătiți, deocamdată, să comercializeze florile propriu-zise, deoarece pentru creșterea și întreținerea acestora le trebuie sere foarte performante. Inundațiile sau o grindină puternică poate compromite cultura pe un an întreg.

În urmă cu câțiva ani, clienți buni erau și primăriile care se îngrijeau de înfrumusețarea parcurilor și amenajarea spațiilor verzi, însă acum tot mai puțin cumpără.

De asemenea, pe lângă marii producători de butași de trandafiri de la Ciumbrud, există și alții mai mici, care oferă toată marfa celor puternici deoarece o pot vinde mai ușor, având contracte cu hipermarketuri.

În fiecare an, în ultimul weekend din luna iunie, în parcul de la Ciumbrud se organizează evenimentul ”Ziua Rozelor”, în cadrul căruia sunt expuse zeci de soiuri de trandafiri.

Localnicii susțin că se pot scoate bani din cultivarea trandafirilor, însă este nevoie de multă muncă, dăruire și pasiune pentru aceste flori. Ciumbrudul mai este denumit de localnici ”Capitala neoficială a trandafirilor” din România.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

Mii de oameni au urcat pe Muntele Găina și au păstrat tradiția veche de sute de ani a Târgului de Fete

Published

on

Mii de oameni au urcat la sfârșitul săptămânii trecute pe Muntele Găina și au păstrat vie tradiția veche de sute de ani a Târgului de Fete, cea mai importantă sărbătoare populară în aer liber din România și cel mai important brand tradițional românesc.

Târgul de Fete a atras oameni veniți din Transilvania, dar și din alte colțuri ale țării și de peste hotare, care s-au bucurat împreună de două zile cu vreme frumoasă, tradiții, muzică de calitate și petreceri în aer liber.

Târgul de Fete s-a desfășurat, în perioada 20 – 21 iulie 2019, în comuna Avram Iancu și pe Muntele Găina reunind mii de participanți în fiecare din cele două zile de sărbătoare autentică românească. Manifestările au debutat, sâmbătă, în Avram Iancu, localitatea de la poalele Muntelui Găina, unde a avut loc ultima etapă a ediției din acest an a Festivalului – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, un proiect cultural unic în Europa. În cadrul acestei etape au fost premiați cei mai iscusiți meșteri populari din județul Alba, marele premiu și titlul „meșterul tradițional al județului Alba în anul 2019” revenindu-i Aureliei Matei din Gârda, meșter în arta cusăturilor tradiționale.

Programul a cuprins și o expoziție etnografică dedicată Târgului de Fete („Hai pe Muntele Găina!”) semnată Vasile Sârb și cursanții săi de la Clasa de Artă Fotografică din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena”, dar un spectacol folcloric extraordinar. Sâmbătă seara, Târgul de Fete s-a mutat pe Muntele Găina, unde mii de persoane au petrecut până târziu în noapte alături de Gino & Band, Trupa COMPACT și DJ Harra cu animatoare.

Târgul de Fete a continuat, duminică, la ora 10:00, cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde a avut loc o slujbă Te Deum și oficialitățile prezente la eveniment au depus coroane de flori. Momentul solemn a fost accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu și Fanfara „Augustin Bena” a Județului Alba. Programul a cuprins apoi Târgul Național al Meșterilor Populari și un spectacol extraordinar de folclor cu nume mari ale muzicii populare românești.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este o sărbătoare care a intrat în spiritul locuitorilor din Apuseni, dar şi în spiritul românilor. Acest lucru ne-a fost demonstrat de miile de oameni care au venit să se bucure împreună de tradițiile, folclorul, portul popular, meșteșugurile și obiceiurile noastre românești. Le mulțumim tuturor celor care au ales să participe la păstrarea acestei sărbători populare dar și celor care ne-au sprijinit astfel încât ediția din acest an să fie o reușită. Târgul de Fete este pe drept cuvânt unul dintre cele mai importante branduri culturale ale României şi rămâne o dovadă vie că putem păstra şi promova într-o formă autentică zestrea de tradiții și obiceiuri”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina a fost organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Primăria și Consiliul Local Avram Iancu. Târgul de Fete este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare cultural-artistică are o vechime de sute de ani și a fost menţionată prima dată în documente în anul 1816.

Continue Reading

Economie

Reuniune cu „buzunarele goale” pentru Unirea Alba Iulia

Published

on

Astăzi, de la ora 17.00, pe Stadionul „Cetate” se va reuni și Unirea Alba Iulia, cea mai întâziată dintre divizionarele terțe din județ.

Amânat cu o săptămână din pricina problemelor financiare startul pregătirilor, programat cu numai 5 săptămâni înaintea startului stagiunii (23/ 24 august), se va derula sub aceleași auspicii de criză, aidoma returului precedent, jucătorii antrenați de Adrian Bicheși nefiind plătiți în acest an. În așteptarea banilor cuveniți din transferurile lui Nicolae Stanciu la Al Ahli (Arabia Saudită) – la începutul anului și Slavia Praga (Cehia) – recenta revenire în Europa, gruparea din Cetatea Marii Uniri trece prin momente de criză, incertitudinea planând asupra viitorului formației “alb-negrilor”.

În realitate, de mai bine de o jumătate de an, uniriștii suferă din acest motiv, al lipsei fondurilor necesare pentru buna derulare a activității, deși, pe hârtie au de încasat o sumă totală cifrată la peste 400.000 de euro, ce se lasă însă așteptată de luni bune. Cu o situație extrem de precară în plan financiar, Unirea Alba Iulia încearcă să supraviețuiască, deși răbdarea echipierilor albaiulieni a ajuns la limită.

• Potopea a ajuns la CS Universitatea, oferte pentru Selagea și Al. Giurgiu

Tocmai din pricina lipsei de perspectivă, există riscul ca jucători importanți ai Unirii să părăsească echipa, dând curs unor oferte mult mai tentante din județ. Astfel, fundașul Adrian Potopea a ajuns la CS Universitatea Alba Iulia, echipa nou-promovată în Liga a IV-a, iar Ciprian Selagea și Alexandru Giurgiu au oferte de la alte formații din județ, respectiv Metalurgistul Cugir și Industria Galda de Jos. Oficialii uniriști speră însă să-i convingă pe Selagea și Al. Giurgiu să continue în “alb-negru”, decisivă în acest sens fiind rezolvarea restanțelor, în aceeași situație aflându-se Sporea și Mardare, ce ar dori să rămână, cu amendamentul clarificării chestiunii pecuniare. Tat (ofertat de ACS Dumbrăvița) va evolua tot la Unirea Alba Iulia, iar atacantul An. David studiază câteva propuneri din eșalonul superior.

Pe lista plecărilor certe din această perioadă mai figurează numele tinerilor Petruse și Horșa (Industria Galda), M. Codrea (Național Sebiș) și V Domșa (ajuns la Viitorul Cluj), pe lângă Williams și L. Roman. Iar în privința achizițiilor, sunt de consemnat, momentan, numai revenirile lui Uță (Spicul Daia Română) și Onacă (Performanța Ighiu, curtat de CSU Alba Iulia). În aceste zile se va stabili în programul jocurilor de verificare, fiind “legate” amicale cu Viitorul Sântimbru (7 august), Minerul Costești (Vâlcea – 10 august) și CSM Tg. Mureș (16 august), țintar ce mai poate suporta modificări, primul joc oficial fiind în 31 iulie, la Stremț, cu Voința, în turul întâi al Cupei României.

Continue Reading

Economie

Fermierii pot primi finanțări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020

Published

on

Vești bune pentru o categorie de români! Aceștia pot primi mii de euro, dacă depun începând cu această lună cerere.

Vizați sunt fermierii mici. Aceștia au la dispoziţie varianta finală a ghidului pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020.

Sesiunea de depunere a proiectelor va fi să fie lansat în cursul acestei luni, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

‘Versiunea finală a ghidului solicitantului este deja disponibilă pe site-ul AFIR în vederea pregătirii documentaţiei de solicitare a fondurilor europene acordate pentru finanţarea fermelor mici. Sesiunea pentru depunerea proiectelor va fi lansată în cursul acestei luni, conform calendarului stabilit în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR. Avem la dispoziţie o alocare de aproximativ 46 de milioane de euro pentru această sesiune, sumă care, din păcate, este insuficientă pentru numărul foarte mare de potenţiali beneficiari care ar dori să acceseze aceste fonduri pentru a-şi dezvolta fermele. Din informaţiile pe care le avem, la nivelul fiecărui judeţ sunt foarte multe proiecte care aşteaptă să fie depuse, fapt ce ne demonstrează că există atât o dorinţă foarte mare de a învesti în agricultură românească, cât şi o nevoie, şi mai mare, de finanţare a acestui sector’, a menţionat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Continue Reading

Ultimele articole

Radio Unirea FM

Advertisement Mecatronics - Alba Iulia APARTAMENTE SEBEȘ Kronospan Anunt Angajare Recrutare - VCST